Rezervatii Naturale

Autentificare

Newsletter

Aboneaza-te la Rezervatii Naturale.


04 Mai
Luni
Rezervatii naturale

Sulfina Barbu propune o nouă lege a Rezervaţiei Delta Dunării, pentru care cere procedură de urgenţă

Preşedintele Comisiei de administraţie, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a Camerei Deputaţilor, Sulfina Barbu (PD-L), a depus o propunere legislativă care ar urma să impună reguli mai stricte de exploatare a resurselor din Delta Dunării, concomitent cu sancţiuni mai aspre.
delta dunarii
Fostul ministru al Mediului susţine că actuala lege referitoare la Rezervaţia Delta Dunării, adoptată în 1993, nu mai corespunde cerinţelor şi nu este corelată cu legislaţia recentă în ceea ce priveşte mediul.

“Am lărgit aria contravenţiilor, am mărit amenzile, am clarificat situaţia patrimoniului Administraţiei rezervaţiei şi am instituit pentru localnici dreptul de exclusivitate la valorificarea resurselor naturale regenerabile”, afirmă Barbu în comunicatul dat publicităţii astăzi.

Proiectul său prevede crearea unui Consiliu Ştiinţific şi a unui Consiliu Consultativ de Administrare, foruri ce vor trebui consultate în deciziile cu impact asupra patrimoniului natural al Deltei Dunării.

Localnicii vor avea drept de exclusivitate la exploatarea resurselor naturale regenerabile, iar persoanele fizice şi juridice care beneficiază de serviciile specifice desfăşurate în perimetrul rezervaţiei o vor face doar pe baza unui sistem clar de tarife.

O serie de fapte care acum intră în categoria contravenţiilor ar putea să devină infracţiuni, iar cuantumul amenzilor pentru contravenţii urmează să crească. De asemenea, Barbu intenţionează ca, prin proiectul său, să fie clarificată şi situaţia patrimoniului Rezervaţiei.

“Sunt măsuri care trebuiesc adoptate şi aplicate cât mai repede şi de aceea am solicitat dezbaterea în regim de urgenţă. Vreau o lege completă şi stabilă. Voi avea şi întâlniri pentru prezentarea iniţiativei, pentru a cuprinde şi punctele de vedere ale celor interesaţi”, a afirmat Sulfina Barbu.

Sursa: Realitatea TV

, ,


Etichete:

Lasa un comentariu



Copyright 2007 Rezervatii Naturale este un proiect EcoSemnal - Gazduit pe servere dedicate SimpliQ - Optimizare de SEO IBB