Luni
Rezervatii naturaleO parte dintr-o rezervaţie naturală din Cluj a ars în urma incendierii unor mirişti
Comenteaza pe Forum |
Custodele Rezervaţiilor Naturale Fânaţele Clujului, Vizauer Csaba, a anunţat marţi că aproximativ o cincime din această arie protejată a ars în urma unor acţiuni de incendiere a miriştilor din comuna clujeană Apahida.
![]()
Aria este habitatul speciei Bulbocodium versicolor, o floare care este parte integrată din Natura 2000. Reprezentaţii ariei protejate au sesizat poliţia din Apahida, iar autorii riscă amendă penală şi chiar închisoare de la trei luni la un an.
“În urma activităţii de pază şi control, custozii din cadrul Asociaţiei Transilvania Verde au găsit incendiată o parte din habitatul speciei Bulbocodium versicolor pentru conservarea căreia a fost desemnată aria naturală protejată. Această plantă rară şi periclitată înfloreşte chiar acum, în luna martie, astfel arderea vegetaţiei produce prejudicii majore capitalului natural protejat. Asociaţia Transilvania Verde, custode al Rezervaţiilor Naturale Fânaţele Clujului a depus o sesizare la Primăria şi Poliţia Comunei Apahida, respectiv la Garda Naţională de Mediu Cluj.Arderea vegetaţiei ierboase din ariile naturale protejate constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare până la un an”, se arată într-un comunicat de presă de marţi al custodelui Rezervaţiilor Naturale Fânaţele Clujului.
Rezervaţiile Naturale Fânaţele Clujului se află în custodia Asociaţiei Transilvania Verde din anul 2006. Aria naturală protejată, cu o suprafaţă de 99,2 ha, se compune din trei parcele. Rezervaţia “La Craiu” cu o suprafaţă de 2,2 ha, aflată pe teritoriul administrativ al comunei Apahida, a fost desemnată pentru protejarea bulbocodiului (Bulbocodium versicolor).
Prezenţa acestei specii în Fânaţele Clujului a fost descoperită încă din anul 1845 de către Brassai Sámuel. Cea mai valoroasă populaţie a bulbocodiului din Fânaţele Clujului a fost pusă sub ocrotire încă din anul 1932. Începând cu anul 2007, Fânaţele Clujului a intrat în reţeaua ariilor naturale protejate la nivelul Uniunii Europene, fiind parte integrantă a reţelei Natura 2000.
Bulbocodiul este înrudită şi se aseamănă cu brânduşa, cu flori solitare de culoare roz sau liliachiu, are un singur pistil concrescut, ramificat doar la vârf. Se înmulţeşte prin seminţe, diseminate de către furnici. În luna martie a anului 2007, voluntarii Aosciaţiei Transilvania Verde au inventariat acestă specie cu bulbi, numărând în total 1055 tulpini doar în zona “La Craiu”.
Potrivit comunicatului menţionat, reprezentaţii asociaţiei care se ocupă de aria protejată au găsit în urma incendiului şi urme de bulbocodiu arse.
“În vegetaţia făcută scrum s-a găsit mai multe exemlpare arse de bulbocodiu, aceste flori probabil nu vor produce seminţe în acest an. Din aria protejată s-a incendiat aproximativ o cincime din suprafaţa totală. Incedierea produsă probabil sămbătă a prejudiciat şi bobocii tineri de bulbocodiu din vegetaţia ierbosă uscată”, se arată în comunicatul trimis presei.
Arderea vegetaţiei uscate din ariile protejate constituie infracţiune, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2007, cu completări şi modificări ulterioare, iar făptaşii riscă o amendă penală cuprinsă între 30.000-60.000 lei şi chiar închisoare de la 3 luni până la un an.
Sursa: Realitatea TV
cluj, fanatele clujului, incendiere, miriste, rezervatie naturala
Etichete:
Articole Asemanatoare
- O nouă rezervaţie de zimbri a fost amenajată la Vama Buzăului, judeţul Braşov
- O infecţie a provocat moartea a 170 de crocodili din parcul Kruger
- Impuscaturi de rezervatie - Vânătoare în Deltă
- Rezervația Mestecănișul de la Reci ar putea fi reamenajată
- Dansand cu lupii
- Noi arii naturale
Populare
- Vrei sa scrii despre rezervatii naturale ? (4)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- În Lunca Mureşului din Arad au fost descoperiţi primii castori din ultimii 179 de ani (0)
Recente
- Turiştii din Parcul Natural Comana au aprins focul şi au lăsat deşeuri de 1 Mai,fără să fie amendaţi
- 11 camioane de gunoi au fost strânse, în minivacanţa de 1 Mai, din Parcul Natural Bucegi
- Bastroe incaiera din nou Romania si Ucraina
- Voluntari, jandarmi şi pădurari vor patrula în Buşteni şi Sinaia de 1-3 mai ca să protejeze mediul
- Film despre Delta Dunării
- UE finanţează un proiect de conservare a două specii de pe Dunăre
