Luni
Rezervatii naturaleDouă broaşte ţestoase albinoase s-au născut într-o rezervaţie din Amazon
Comenteaza pe Forum |
Angajaţii rezervaţiei biologice Abufari din Amazon, aflată în nordul Amazonului, au descoperit două mici ţestoase albinoase printre cei 380.000 de pui de broaşte ţestoase născute recent în această zonă protejată.
![]()
“Este un fenoment rar. Cel mult cinci din milioanele de ţestoase născut până acum în rezervaţie au fost albinoase”, a declarat Elmano Augustp, de la institutul Chico Mendes pentru conservarea biodiversităţii.
Ţestoasele albinoase, ce suferă de o afecţiune care se caracterizează prin lipsa pigmetului pielii din cauza absenţei melaninei, sunt mai sensibile la razele solare şi mai fragile, la fel ca oamenii.
“Ele sunt mai uşor de găsit de prădătorii precum caimanul şi de braconieri, care le vind mult mai scump”, a precizat M. Augusto.
Responsabilul rezervaţiei biologice, Fernando Weber, a decis să crească în captivitate ţestoasele albinoase, pentru un an, până când vor fi suficient de rezistente pentru a fi eliberate în rezervaţie.
Institutul Chico Mendes a fost fondat în 2007 de guvernul preşedintelui Luiz Inacio da Silva pentru a gestiona cele 300 de rezervaţii ecologice din Brazilia, ce se întind pe 770.000 de kilometri pătraţi.
Sursa: Realitatea
Etichete:
Articole Asemanatoare
- O mica statistica
- Paradisul din Galapagos îşi pierde ţestoasele
- Papua Noua Guinee, depozit de animale noi
- O nouă rezervaţie de zimbri a fost amenajată la Vama Buzăului, judeţul Braşov
- Arie protejata si patrimoniu universal- Padurea Bavna
- Speciile pe cale de disparitie merita sa fie salvate
Populare
- Vrei sa scrii despre rezervatii naturale ? (4)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- În Lunca Mureşului din Arad au fost descoperiţi primii castori din ultimii 179 de ani (0)
Recente
- Turiştii din Parcul Natural Comana au aprins focul şi au lăsat deşeuri de 1 Mai,fără să fie amendaţi
- 11 camioane de gunoi au fost strânse, în minivacanţa de 1 Mai, din Parcul Natural Bucegi
- Bastroe incaiera din nou Romania si Ucraina
- Voluntari, jandarmi şi pădurari vor patrula în Buşteni şi Sinaia de 1-3 mai ca să protejeze mediul
- Film despre Delta Dunării
- UE finanţează un proiect de conservare a două specii de pe Dunăre
