Rezervatii Naturale

Autentificare

Newsletter

Aboneaza-te la Rezervatii Naturale.


04 Mai
Luni
Rezervatii naturale

Cea mai mare arie protejată, în Pacific

Zona de protecţie marină înfiinţată de preşedintele Bush are o suprafaţă totală echivalentă cu cea a Franţei. „Monumentele maritime naţionale“ cuprind Groapa Marianelor, atolul Rose din Samoa americană şi un lanţ de insule din centrul Pacificului.

America tocmai a stabilit „cea mai mare arie marină protejată din lume” în jurul insulelor sale din Pacific.

Zona care porneşte din sudul Japoniei şi ţine până în nordul statului Papua Noua Guinee include, printre altele, Groapa Marianelor şi regiuni ale Insulelor Mariane de Nord.

Pe baza unei legi din 1906, pescuitul industrial şi exploatările miniere vor fi interzise în zona protejată, care totalizează 500.000 de kilometri pătraţi, potrivit BBC.

Aria adăposteşte specii rare de peşti şi păsări, recife de corali şi vulcani subacvatici, potrivit lui James Connaughton, şeful Consiliului privind Calitatea Mediului, de la Casa Albă, citat de BBC.

Grupul Marianelor cuprinde insulele Saipan şi Tinian, care au jucat roluri semnificative în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi Guam, actuală bază americană.

Reducerea emisiilor, măsură prioritară

Brendan Cummings, director la Centrul pentru Biodiversitate, care a dat în judecată administraţia Bush de mai multe ori pe probleme vizând schimbările climatice, a considerat că măsura este binevenită. A ţinut să menţioneze însă că, pe termen lung, protejarea coralilor presupune, în primul rând, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Bush a fost aspru criticat de ecologişti în ultimele luni din cauza reticenţei privind limitarea emisiilor de CO2. Pe de altă parte însă, Joshua Reichert a spus că preşedintele în funcţie al Statelor Unite, George W. Bush, a contribuit mai mult decât oricare altă persoană din istorie la „protejarea celor mai multe locuri marine”.

Suprafaţa celor trei zone la un loc o depăşeşte pe cea a zonei de protecţie a insulelor Phoenix, considerată până acum ca fiind cea mai vastă din lume. Prin urmare, o depăşeşte şi pe cea a insulelor din Hawaii, declarate monument naţional în 2006, tot de către administraţia Bush.

Sursa: Adevarul

, ,


Etichete:

Lasa un comentariu



Copyright 2007 Rezervatii Naturale este un proiect EcoSemnal - Gazduit pe servere dedicate SimpliQ - Optimizare de SEO IBB