Luni
Rezervatii naturaleAdministraţia Parcului Natural Lunca Mureşului editează un manual de educaţie ecologică
Comenteaza pe Forum |
Administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului lucrează la editarea unui manual de educaţie ecologică care să fie distribuit tuturor şcolilor din judeţul Arad, până la sfârşitul acestui an, transmite corespondentul NewsIn.
![]()
Manualul se va numi „Educaţie ecologică. O noua abordare“” şi va fi structurat în două părţi: Baze teoretice şi informaţii utile şi Activităţi practice şi jocuri educaţionale.
“Manualul va fi destinat cadrelor didactice care lucrează cu toate categoriile de elevi (7-18 ani), angajaţilor agenţiilor de mediu, membrilor unor organizaţii neguvernamentale implicate în protecţia naturii şi alte administraţii de arii protejate. Sperăm să fie lansat până la sfârşitul anului 2009“, a declarat Ovidiu Pârv, directorul Parcului Natural Lunca Mureşului.
Pârv a mai menţionat că scopul acestui manual este implementarea unui sistem integrat de educaţie ecologică la nivelul judeţului Arad, bazat pe desfăşurarea unor activităţi practice şi excursii în natură. „Decizia realizării lucrării a fost luată ca urmare a interesului deosebit manifestat de şcoli faţă de programele educaţionale implementate de Administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului şi a faptului că, în anul 2008, peste 3.000 de elevi sau studenţi au participat la programele de educaţie ecologică defăşurate la Centrul de vizitare Ceala”, a mai spus Ovidiu Pârv.
Conducerea Parcului Natural Lunca Mureşului estimează că vor fi distribuite peste 500 de manuale, atât şcolilor din judeţ, cât şi unor organizaţii neguvernamentale, alte administraţii de arii protejate din ţară şi agenţii pentru protecţia mediului.
Parcul Natural Lunca Muresului este situat în vestul României, în judeţele Arad şi Timiş, şi are o suprafaţă de 17.455 hectare. Lunca Mureşului Inferior este un ecosistem tipic de zonă umedă cu ape curgătoare şi stătătoare, cu păduri aluviale, galerii de sălcii şi plopi, precum şi zăvoaie şi şleauri de câmpie, important loc de cuibărire şi pasaj pentru circa 200 de specii de pasări, multe dintre ele fiind sub un regim strict de protecţie pe plan internaţional.
În anul 2006, Administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului a realizat un observator ornitologic la Balta Bezdin, din cadrul Rezervaţiei Naturale Prundul Mare. Accesul este liber, iar orice persoană are posibilitatea de a urmări păsările care se cuibăresc, vânează sau se hrănesc aici. Astfel, pot fi urmărite păsări ca stârcii cenuşii şi de noapte, egrete albe, lişiţe, raţe sălbatice, lăstuni, prigorii, găinuşe de baltă şi o multitudine de păsări răpitoare. De asemenea, mai pot fi văzute căprioare, dar şi iepuri, vulpi sau mistreţi.
Sursa: Cotidianul
Etichete:
Articole Asemanatoare
- În Lunca Mureşului din Arad au fost descoperiţi primii castori din ultimii 179 de ani
- CJ Tulcea spune “Nu” renaturării Deltei Dunării
- Turiştii din Parcul Natural Comana au aprins focul şi au lăsat deşeuri de 1 Mai,fără să fie amendaţi
- Soluţii pentru reconstrucţia ecologică a Deltei Dunării
- Pădurarii din Maramureş distrug ariile protejate
- Parcul Trivale din Piteşti a devenit proprietate privată
Populare
- Vrei sa scrii despre rezervatii naturale ? (4)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- În Lunca Mureşului din Arad au fost descoperiţi primii castori din ultimii 179 de ani (0)
Recente
- Turiştii din Parcul Natural Comana au aprins focul şi au lăsat deşeuri de 1 Mai,fără să fie amendaţi
- 11 camioane de gunoi au fost strânse, în minivacanţa de 1 Mai, din Parcul Natural Bucegi
- Bastroe incaiera din nou Romania si Ucraina
- Voluntari, jandarmi şi pădurari vor patrula în Buşteni şi Sinaia de 1-3 mai ca să protejeze mediul
- Film despre Delta Dunării
- UE finanţează un proiect de conservare a două specii de pe Dunăre
